
Poezia este un element pe cât de frumos pentru unii, pe atât de străin pentru alţii. În rândul elevilor de liceu din există câţiva care obişnuiesc să-şi aşeze gândurile pe foi, modalitate prin care se descarcă de toate problemele cotidiene. De multe ori aceştia sunt priviţi ca pe nişte ciudaţi cu capu-n nori de către colegii care au cu totul alte preocupări, unele dintre ele diametral opuse. Fiecare instituţie de învăţământ are şi astfel de rarităţi care încă încearcă să se remarce într-un mod în care au făcut-o mulţi oameni de vază ai istoriei cu care acum ne mândrim. Cel mai dureros este că tratamentul din partea celor mulţi îi face pe majoritatea celor care scriu să renunţe la acest obicei. Un important factor în această problemă este că aproape nimic nu mai încurajează aceşti mici scriitori să continue scrisul şi după liceu. Perioada în care iubirea este cel mai important lucru din viaţa de licean şi este primită ca pe o adevărată furtună de sentimente frumoase. Muzele nu lipsesc niciodată la această vârstă şi este momentul în care tinerii au capacitatea de a-şi forma un stil propriu şi de apreciat. Fără un sprijin din partea celor mai bine instruiţi în domeniul literaturii, poeziile adolescentine riscă să rămână la stadiul de încercare. La Şcoala „Mihail Drumeş” condusă de prof. Tatiana Munteanu , poezia a fost întotdeauna apreciată şi încurajată. Până anul trecut, profesorul de Limba Română Constantin Cosma îi îndruma pe elevi să compună poezii. Acum, că acesta a ieşit la pensie, poezia a rămas un element încurajat doar de câteva cadre de ânvăţământ, unul fiind profesorul Mariana Iacob de la Liceul Teoretic de pe Olteţ. Dintre elevii care au terminat şcoala generală la şcoala Mihail Drumeş şi care au îndrăgit poezia mulţumită profesorului Cosma face parte şi Elena Lazăra, care compune poezii şi doreşte ca pe viitor să-şi scoată chiar un volum de versuri. Are 16 ani şi este în clasa a X-a la liceul Teoretic din Balş, secţia matematică-informatică bilingv. Am stat şi noi de vorbă cu ea pentru a afla câte ceva despre ce a determinat-o să compună poezii şi cum este privită de către colegi:
„Ceea ce m-a determinat să încerc să scriu prima mea poezie a fost coperta unei cărţi. Aveam vreo 12 ani când am văzut cartea „Alice în ţara minunilor” care avea pe copertă nişte versuri frumoase. Am scris şi eu după aceea o poezioară numită „Lăcrimioara”. După aceea am văzut că nu e chiar imposibil să scrii o poezie şi a început să-mi placă. Pot spune că d-l Cosma, fostul meu profesor de Limba Română mi-a dat aripi, iar actuala profesoară de la liceu, d-ra Mariana Iacob mă învaţă să zbor. Îmi place să scriu şi cele mai frecvente teme abordate sunt dragostea şi filosofia. Nu mă afectează în niciun fel acest lucru, deoarece la şcoală am numai note bune şi chiar mi-am mai făcut timp şi pentru participarea la olimpiada de Limba Română. Poetul meu preferat este Lucian Blaga, iar poezia preferată „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”. În clasa a IX-a, colegii mă priveau ca pe o ciudată şi li se părea ieşit din comun când vedeau că hobby-ul meu era diferit de ale lor. Cu timpul s-au învăţat cu mine şi nu mă mai privesc cu aceiaşi ochi. Acest fapt se datorează şi profesorului de Psihologie Cornel Petrescu care îmi acordă câteva minute la sfârşitul fiecărei ore pentru a recita ultimele creaţii. Până acum am compus circa 70 de poezii dintre care majoritatea în vers alb. Mi s-au părut interesante genurile Haiku şi Tanka, pe care le-am abordat şi eu în unele poezii. Sper ca odată să public şi eu un volum de poezii. După liceu vreau să urmez facultatea de Jurnalistică , pentru că mi se pare un domeniu foarte interesant”.
Pentru necunoscători, Haiku-ul este o poezie de origine japoneză alcătuită din 17 silabe dispuse în trei grupe, iar Tanka tot o poezie japoneză cu cinci versuri ce însumează 31 de silabe. Faptul că poeziile au o formă fixă le face mai greu de creat, pentru că trebuie să se ţină cont de mai multe criterii dintre care cel mai important sensul scrierii. Elena este o adolescentă cu nişte preocupări demne de urmat şi care, cu puţin ajutor din partea profesorilor s-ar putea număra peste câţiva ani în rândul creatorilor de frumos demni de apreciat ai judeţului nostru. Cu toată consideraţia îi dorim Elenei inspiraţie pentru multe volume de poezie care să ne încânte şi care să ne facă să ne mândrim că este bălşeancă.
Andrei Lupu
(usher_bals@yahoo.com)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu