O,cat e de placut in zori
Cand viata reinvie;
Cu ochii somnorosi cobori
Din pat cu bucurie
O,cat de bine ma simteam In zilele de vara...
Cand stand cu draga-mi langa geam
Zambeam privind afara
. Obrajii nostrii alaturatii
Ardeau de neastampar
In sanii ei catifelati Imi atingeam un numar.
Asa cuprins de dupa gat
De mainile ei frumoase;
Eu asteptam un rasarit
Cu raze luminoase.
Pe ascuns fumează,
Ochii-i lăcrimează.
Fumul scos pe nări
E de supărări.
Plânge la fereastră
Din cauza noastră,
Mult c-o supărăm.
Însă noi uităm!
De ceva o-nţeapă
Zahăr pune-n apă.
Şi se pune-n pat
Cu trupu-ncordat.
Termină o ţigară
Şi alta într-o seară.
Nici gand nu s-astâmpără,
Ceva tare-o supără.
Tremură căci, toată,
E o mamă biată
Şi-n unele stări
Sânge-i dă pe nări.
Inima de-o lasă
De ea nu îi pasă,
Se consumă lent
C-un pachet de Kent.
Plânge uneori
De te iau fiori.
Îşi blestemă viaţa
Cât e dimineaţa!
Nu pot să-i uit privirea-i dulce
Şi chipul său de zâmbet plin.
Simt inima cum mi se strânge
De dorul crinului senin.
Am întâlnit-o pe-o colină
N-am îndrăznit să-i spun nimic.
Poate că eu eram de vină,
Poate că ea nu pot să zic.
O urmărea cum mergea-agale,
Nu mai vedeam nimic în jur...
Doar, uneori, întrebătoare
Îmi întorcea un zâmbet pur.
Însă ce-a fost s-a dus pe dată,
Şi timpul trece ne-ncetat.
Vai, la un dans aceeaşi fată
Întâmplător s-a arătat!
Nu ne-am putut frâna pornirea,
Şi-n seara aceea am tot dansat.
Simţeam, alăturea, iubirea
Plutind pe valuri, legănat.
Simţeam dragostea firii sale
Şi pieptu-i parcă desenat.
O, cum de ai apărut în cale
Şi-n mreje tu m-ai fermecat!
Ne-am despărţit cu greu.Şi oare
am s-o mai întâlnesc vreodat’?
S-a dus s-a dus la Satu-Mare
Dar mi-a rămas de neuitat.
Nu pot să-i uit privirea-i dulce
Şi chipul său de zâmbet plin.
Inima mea mereu s-aprinde
De dorul crinului senin.
Melancolie tomnatică
Începe cu o frunză… ieri vie, astăzi moartă
Şi zecile-i surate urmează aceeaşi soartă,
O palidă lumină străbate printre nori,
E un tablou de toamnă ce iar îmi dă fiori.
De prin copacii rari, au început să cadă
Ca nişte bărci tăcute, dar fără de lopeţi,
Şuvoi de frunze luate de vântul de-altădată,
Ascuns prin văi şi dealuri, gemând printre scaieţi.
Zilele scurte şi-au răsturnat clepsidra
Iar serile-s rănite şi fără de-amintiri,
Tomnatice miresme ne-nvăluie-n simţiri,
Când sufletul cel trist îmbrăţişează tinda.
De la fereastră aud… un murmur ca de ploaie,
Şi rece-i picătura ce mâna mi-o atinge,
S-aude un cântec vechi, ce vine de prin basme,
E sunetul de toamnă ce inima îmi frânge.
Dobrin Alina Camelia
Clasa a VI – a C